Senatul a adoptat marţi, în plen, formulând mai multe amendamente, proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă.
O bătrână de 97 de ani, care s-a infectat cu noul coronavirus într-un cămin de bătrâni din Arad, s-a vindecat de COVID-19 după doar opt zile de spitalizare şi a fost externată în cursul zilei de marţi.
Joi, 14 mai, se împlinesc 25 de ani de la chartarea clubului Rotary Sibiu. Cu ocazia acestei aniversări, membrii clubului vă invită la evenimentul „Ziua porților deschise Rotary Club Sibiu”, un eveniment la care, pe lângă prietenii rotarieni din țară și străinătate, sunt așteptați toți cei interesați de activitatea rotarianăRead More
Prefectura Sibiu omite, intenționat sau în necunoștință de cauză, să precizeze toate prevederile legale ce trebuiau respectate de Primăria Comunei Șelimbăr în adoptarea bugetului, consideră USR Șelimbăr. „Articolele menționate de Prefectură se referă la obligațiile administrației locale față de restul instituțiilor statului, nu și față de cetățeni. Legea trebuie aplicatăRead More
Începând de vineri, după încetarea stării de urgență, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu va relua activitatea de consultații în ambulatoriile de specialitate. Consultațiile și investigațiile se vor face numai cu bilet de trimitere de la medicul de familie și programare telefonică la numerele 0269 217 810 și 0269 217 927.Read More