ȘTIRI

Tinerii scriitori mai au la dispoziție trei săptămȃni pentru a se ȋnscrie la Concursul de Creație Literară „Lirismograf”

Organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu, concursul este organizat pe patru secțiuni: poezie, proză, dramaturgie,  critică literară, și se adresează  tuturor  tinerilor din țară cu vȃrstă cuprinsă ȋntre 16 și 30 de ani, ale căror lucrări ȋnscrise ȋn concurs nu au mai fost publicate.  Tinerii sunt așteptați săRead More
ȘTIRI

Praf de beat, s-a înfipt într-o mașină parcată

Aseară, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanilor, un localnic în vârstă de 30 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrațieRead More
ȘTIRI

FOTO: Braconajul continuă să facă ravagii

Polițiștii din Ocna Sibiului au oprit noaptea trecută pentru control o autoutilitară destinată transportului de marfă, condusă pe raza localității Ocna Sibiului de către o femeie în vârstă de 34 de ani, domiciliată în Șura Mică. În autovehicul se mai aflau patru bărbați cu vârsta cuprinsă între 19 și 38Read More
ȘTIRI

Accident mortal pe DN 1, la intrarea în municipiul Sibiu

Un accident cu un mort a avut loc azi pe DN 1, la intrarea în municipiul Sibiu, după ce şoferul unei mașini a intrat într-un stâlp de beton. Un autovehicul condus dinspre Cristian a pierdut controlul directiei și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp din beton. Șoferul, deRead More
ȘTIRI

Elita ciclismului mondial trece din nou prin Mediaș

Bora Hansgrohe revine și anul acesta la Turul Ciclist al Sibiului, pentru a-și apăra titlul câștigat în 2020. Încă două echipe de World Tour și-au confirmat până acum participarea. Vine la Sibiu, pentru prima dată în România, și singura echipă profesionistă din lume formată din sportivi care suferă de diabet. Caravana va trece și-n acest an prin Mediaș, marți, 6 iulie, când are loc etapa a 3-a,
ȘTIRI

Băut bine, a nimerit o mașină parcată pe strada Castanilor

Un medieșean de 30 de ani, băut bine, a intrat cu mașina într-un autoturism parcat pe strada Castanilor, aseară în jurul orelor 23. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. „Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii
ȘTIRI

Începe „Luna plantării arborilor“

Direcția Silvică plantează în județ 1,3 milioane de puieți și împădurește, în această primăvară, 240 hectare de fond forestierDe luni 15 martie începe „Luna plantării arborilor“. Direcția Silvică anunță că, în campania de împădurire din acest an, în județul Sibiu se vor folosi 1,3 milioane puieți forestieri, din totalul celor 2,0 milioane produși în pepinierele proprii, din speciile molid,