Sezonul căpușelor 2021 a început. Află de ce sunt atât de periculoase aceste insecte, cum poți recunoaște mușcătura de căpușă, dar și cum te poți proteja.
Un biciclist care a accidentat aseară o fetiţă în zona pietonală din centrul istoric al Sibiului, iar apoi a fugit de la locul accidentului, s-a predat poliţiştilor după ce aceştia au publicat în reţelele de socializare o fotografie cu el surprinsă de camerele video de supraveghere şi au cerut sprijinulRead More
În disputa legată de starea dezastruoasă a drumului care leagă Turda de Câmpeni, care amenința să genereze manifestări de protest în fața prefecturilor din două județe, a intervenit și fostul primar al orașului Câmpeni, Ioan Călin Andreș.
Un tânăr român de 35 de ani și-a sechestrat soția, fetița și soacra în apartament. Cum a reușit să scape fetița, de numai 3 ani, după ce a fost amenințată cu un cuțit?
În etapa a VII-a din play-out-ul Ligii 1, A.F.C. Hermannstadt joacă în deplasare contra celor de la Dinamo București. Ambele echipe sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării și obținerea unui loc de baraj, ce ar putea asigura rămânerea în primul eșalon fotbalistic. Bucureștenii vin după o serie de treiRead More