ȘTIRI

Hoţ cu tupeu. Beat și frumos, a ajuns pe mâinile poliției

Polițiștii de investigații criminale din Mediaș au reținut ieri un medieșean în vârstă de 37 de ani, cercetat penal pentru 5 infracțiuni de furt calificat. FOTO: Mesagerul de Sibiu Bărbatul este bănuit că, în perioada august 2023 – martie 2024, ar fi furat diverse bunuri din societăți comerciale și imobileRead More
Uncategorized

Comunicat de presă Primăria Turda – Lucrările de construire a celor 72 de locuințe sociale au avansat considerabil

default Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei Octavian: „Fațadele celor 2 blocuri situate pe strada Intrarea Negru Vodă f.n. sunt realizate în întregime, marcând un pas important către finalizarea acestui proiect. Finanțarea este asigurată de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul de construire locuințe sociale conform Legii 114 - legea locuinței. La momentul actual, finisajele interioare sunt complet finalizate și branșamentele necesare sunt realizate. Toate apartamentele au fost zugrăvite, geamurile și ușile au fost montate, iar instalațiile electrice și sanitare sunt complet funcționale. De asemenea, au fost amenajate parcările și spațiile verzi iar aleile au fost pavate. Prin finalizarea acestui proiect, asigurăm locuin...
ȘTIRI

STOP CANCER STIGMA-Centrul de suport oncologic Sibiu, proiectul Asociației Sus Inima pentru Maratonul Internațional Sibiu

Asociația Sus Inima Sibiu s-a înscris la Maratonul Internațional Sibiu cu proiectul STOP CANCER STIGMA-Centrul de suport oncologic Sibiu. „Prin continuarea funcționării în comunitate a Centrului de suport oncologic Sibiu, Sus Inima Oncology asigură cadrul în care pacientul sau aparținătorul să se simtă în siguranță și înțeles, și în careRead More
ȘTIRI

Ploi, lapoviță, ninsori! Asta ne așteaptă în zilele următoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis azi o informare, valabilă până vineri dimineață la ora 10.00. Va ploua în toată țara, iar la munte va ninge și se va depune un strat de zăpadă consistent, reiese dintr-o informare meteo emisă miercuri, De miercuri ora 10.00 până vineri ora 10.00, vorRead More
ȘTIRI

USR are o nouă filială, în Ocna Sibiului

USR Sibiu a remis următorul comunicat de presă: Membrii USR din orașul Ocna Sibiului și-au ales conducerea, în cadrul primei Adunări Generale, un moment care marchează astfel înființarea filialei din această localitate și care adună sub sigla USR un grup inimos de persoane care vor să schimbe felul în careRead More
ȘTIRI

Investiții record, în guvernarea Ciolacu (CP)

„Guvernul Ciolacu a reușit performanța de a mobiliza resursele țării pentru investiții fără precedent în ultimii 5 ani, în pofida contextului general extrem de dificil. Aceste investiții au antrenat mai multă forță de muncă în economie, ceea ce a condus la un număr record de angajați și la o majorareRead More