Nu ratați Monitorul ediție de Arieș #310. În acest număr, despre biletul de ieșire din pandemie și despre noile restricții impuse de autorități

Marți a apărut Monitorul ediție de Arieș #310. Iată ce puteți citi în acest număr:

Biletul de ieșire din pandemie. Vaccinarea reduce de cinci ori riscul de infecție și de zece ori riscul de spitalizare

Un studiu de eficiență a vaccinării împotriva CoViD-19 în rândul persoanelor vaccinate din România indică faptul că imunizarea cu vaccin a redus de peste 5 ori riscul de infecție, de peste 10 ori riscul de spitalizare, de aproape 14 ori riscul de internare în ATI, de peste 20 de ori riscul de deces în urma CoViD-19. Amănunte în

Restricțiile care au intrat în vigoare de luni

Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de CoViD-19, prin care începând de luni, masca de protecție devine obligatorie masca de protecție în spațiile exterioare.

Stăruință publică pentru vaccinare

Șefii a două dintre cele mai mari biserici din România, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Unită cu Roma, au făcut sâmbătă apeluri către credincioși pentru a respecta indicațiile autorităților medicale și a se vaccina împotriva CoViD-19.

Epidemie de drame. Tânăr mort înainte să-și vadă nou-născutul

Un tânăr care s-a infectat cu CoViD-19 a fost intubat la Spitalul Județean Pitești chiar în ziua în care soția sa a născut. Bărbatul a murit fără să afle că a devenit tată.

Bărbați reținuți pentru proxenetism

Trei bărbați, bănuiți că ar fi determinat mai multe femei să practice prostituția, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din orașul Luduș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, informează Inspectoratul Județean de Poliție Mureș.

Un român moare de CoViD-19 la fiecare 5 minute

Infectările din Europa de Est se apropie de 20 de milioane, scrie Reuters într-o analiză care suprinde foarte exact situația din România.

Vacanță plătită pentru părinți

Ministerul Muncii a informat vineri, 22 octombrie, că deși Ordonanța de Urgență publicată în Monitorul Oficial pe 4 octombrie prevede zile libere pentru părinți cât timp școala este online, nu și în vacanțe, „având în vedere contextul excepțional”, actul normativ va fi amendat în Parlament, astfel încât părinții să beneficieze de sprijin și în vacanța care începe luni, 25 octombrie.

Atentatul ideologiilor la adevărata libertate a omului

Libertatea este darul cel mai de preț pe care Creatorul, liber prin excelență, ni l-a dat nouă oamenilor, ca dat fi inițial. Dacă mergem mai departe, apelul la această libertate ne oferă și argumentul cel mai la îndemână prin care demonstrăm că omul este creat după chipul lui Dumnezeu.

Clujul se alătură Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră

Județul Cluj va deveni membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Ţara de Piatră” care își propune dezvoltarea infrastructurii și a turismului în Munții Apuseni.