Descoperă Visit Turda – aplicația oficială a municipiului nostru!

Toate evenimentele notabile din orașul nostru dar și activitățile și recomandările importante sunt detaliate în aplicație. De asemenea, sunt oferite informații despre unități de cazare, facilități gastronomice, posibilități de agrement, evenimente culturale, transport și alte servicii utile atât turiștilor cât și turdenilor.

În aplicația Visit Turda vei găsi toate lucrurile faine despre orașul nostru.

Te invităm să descarci aplicația pentru a putea explora cu ușurință cele mai importante obiective turistice! Totodată, prin intermediul aplicației vei avea la îndemână toate informațiile necesare pentru a alege ușor activitățile pe care dorești să le experimentezi în sejurul tău la Turda.

Salina Turda – Poartă spre inima Transilvaniei

Un loc unic în lume, o sursă de sănătate și un dar al acestor meleaguri pentru oricine locuiește în Turda sau vizitează orașul.

Salina Turda înseamnă spectacol, sănătate și experiență. Este subteranul pe care oamenii l-au creat într-un mediu natural deosebit, în adâncul Transilvaniei, un izvor inepuizabil de sănătate. Completat cu amenajările moderne din ultimii ani, aici te poți bucura de o serie de activități menite să ajute la petrecerea cât mai plăcută a timpului liber.

Unde mă cazez?

În Turda oferta de cazare este foarte generoasă și potrivită pentru orice turist.

Începând de la hoteluri care oferă toate facilitățile posibile, wellness & spa, tratamente balneare și până la pensiuni și apartamente de închiriat în regim hotelier, în orașul nostru găsești de toate.

De asemenea, dacă îți dorești să fii mai aproape de natură, în Turda și în împrejurimi poți găsi chiar și locuri de campare.

Unde mănânc?

Restaurante cu meniu tradițional, cofetării, fast food-uri dar și cafenele cochete poți găsi la orice pas în orașul nostru.

Vei fi surprins de bogăția culinară a Turzii. Te poftim să încerci friptura de Turda dar și alte rețete ardelenești care se gătesc în zona noastră.

În aplicație vei găsi informații despre locațiile acestora și programul de funcționare.

Ce pot face?

În Turda nu te poți plictisi!

Indiferent de cum cauți să-ți petreci timpul există întotdeauna mai multe variante.

Te poți bucura de activități diverse atât în orașul nostru cât și în împrejurimi. Bogăția reliefului care înconjoară Turda îți permite să desfășori activități dintre cele mai diverse și palpitante.

Traseele turistice și de escaladă din Cheile Turzii dar și lacurile sărate sau centrul de echitație sunt doar câteva dintre variantele cele mai atractive de a petrece timpul îmbinând distracția cu relaxarea.

Cu ce ne mândrim?

Principalele obiective turistice din Turda sunt: Salina Turda, comoara noastră subterană cea mai de preț dar și Castrul Roman Potaissa, cel mai important monument istorico – arheologic din zonă.

Tot din sfera comorilor noastre face parte și Mormântul lui Mihai Viteazu, un reper important pentru istoria noastră.

Este important să nu ratezi zona stațiunii Băile Sărate Turda, o zonă care dispune de toți factorii terapeutici.

Cum mă deplasez?

Turda, primul oraș din România cu transport public exclusiv electric. Flota de autobuze este dotată cu un sistem de plată contactless și paperless. Astfel, poți achiziționa bilete de călătorie direct din autobuz, utilizând cardul bancar.

De asemenea, ai la dispoziție aplicația TPARK unde poți efectua plata parcărilor din zonele dedicate autoturismelor.

 Ce pot vedea în împrejurimi?

Cheile Turzii, stațiunea Muntele Băișorii și cascada Ciucaș sunt doar câteva dintre obiectivele turistice din împrejurimile Turzii care merită bifate în sejurul tău.

Alături de cele menționate, în împrejurimile orașului mai întâlnim și alte locuri deosebit de frumoase și interesante: Defileul Hășdate și Cheile Borzești, Cheile Turenilor și Rezervația Naturală Sărăturile Turzii.

 Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play. https://visitturda.app.link/download

Biroul de presă