Microstagiunea estivală Opera Summer Hub 2020 va încânta publicul clujean cu evenimente lirice și coregrafice prezentate în aer liber pe tot parcursul lunilor august și septembrie.
La exact 2 ani de la protestele violente din Piața Victoriei, Curtea de Apel București va judeca cererea de redeschidere a urmăririi penale față de șefii Jandarmeriei din 2018.
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, explică importanța fundamentării deciziilor locale pe aceleași principii care conturează și viziunea europeană. “Este esențial să fim cât mai aproape de logica europeană și să ne bazăm deciziile pe aceleași idei. Vom putea, prin asumarea la timp a principiilor care stau la baza direcțiilorRead More
Acțiunea de salvare a avut loc în Munții Făgăraș. Un turist a cerut ajutorul salvamontiștilor sibieni după ce a suferit un traumatism de gleznă. La locul accidentului s-a deplasat patrula Salvamont de la cabana Negoiu care a evaluat pacientul și a aplicat măsurile de prim ajutor. O altă echipa s-aRead More
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog a susținut, duminică, o declarație de presă prin care a răspuns criticilor aduse forțelor de ordine care au scăpat situația de sub control.
Adrian Marinescu, medic al Institutului Matei Balș, avertizează femeile cu privire la riscurile crescute de complicații pe timpul sarcinii în cazul infectării cu coronavirus.