Vicepreședintele UniTeR: „Sperăm să se accepte ceea ce noi am propus și să nu desființăm aceste instituții”
Vicepreședintele UniTeR, Aura Corbeanu, a declarat, luni, la Alba Iulia, că, din comunicarea avută până în prezent cu factorii de decizie, ar reieși că se va ține cont de solicitările prezentate în memoriul înaintat Guvernului, la începutul lunii august, referitor la consecințele pe care le-ar avea asupra sectorului public cultural anumite măsuri prevăzute în proiectul de ordonanță de urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Articolul Vicepreședintele UniTeR: „Sperăm să se accepte ceea ce noi am propus și să nu desființăm aceste instituții” a apărut prima dată pe Ziarul Mesagerul de Alba.
