ȘTIRI

Category Added in a WPeMatico Campaign

ȘTIRI

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în 2 și 3 octombrie

O nouă acțiune de dezinsecție, de această dată pentru combaterea căpușelor, se va desfășura pe domeniul public al municipiului astăzi, luni, 2 octombrie și marți, 3 octombrie, prin firma DD CHIM SRL, contractată de Serviciul Salubrizare și Protecția Mediului. FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu Aceasta vizează parcurile, spațiile verzi, zoneleRead More
ȘTIRI

Gavriloaia, turneu reușit la Cupa Mondială

România a încheiat între primele 8 echipe ale lumii la FIBA 3X3 U23 WORLD CUP, competiție desfășurată zilele trecute în Polonia. Cu Aurelian Gavriloaia pe teren, naționala tricolorilor a ieșit din grupă, trecând de Austria și Benin. Ieri a întâlnit SUA în sferturile e finală, cedând cu 13-21. „După evoluțiiRead More
ȘTIRI

Cicliștii de la CSM Mediaș, pe podium și la Maratonul de Mountainbike „Movilele Blăjelului“

Maratonul de Mountainbike Movilele Blăjelului a ajuns anul acesta la ediția a șaptea. Competiția deschisă atât adulților cât și copiilor a avut loc sâmbătă, 30 septembrie și a găzduit totodată Campionatul Național de Mountain Bike XCM. La startul său au fost și mai mulți sportivi de la CSM Mediaș care au reușit rezultate foarte bune. Astfel, la Categoria 7-9 ani, pe Traseul de 1,2 kilometri –
ȘTIRI

Sfântul Ciprian, mare făcător de minuni. Cea mai puternică rugăciune care trebuie rostită azi

Cărţile bisericeşti vorbesc despre Sfântul Ciprian ca fiind un vrăjitor iscusit. Acesta putea să pornească vântul, tunetele sau ploaia. Cu toate acestea, viaţa i s-a schimbat atunci când a încercat să-şi dovedească puterea farmecelor împotriva fecioarei Iustina. FOTO: Captură crestinortodox.ro În fiecare an, pe 2 octombrie, credincioşii se roagă Sfântului CiprianRead More
ȘTIRI

Daniel Natea, din nou campion național!

Daniel Natea și-a trecut un nou titlu în palmares. A devenit din nou campion național, la finala Campionatului Național de Sambo 2023 (cadeți, respectiv seniori), desfășurat în perioada 30 septembrie – 1 octombrie la Arad. Au participat circa 100 de sportivi din Arad, Constanța, Pitești, București, Sibiu, Baia Mare, TurnuRead More