A apărut Monitorul ediție de Arieș tipărit. Nepăsare ucigătoare: Cine se face responsabil de tragediile provocate de accidentele rutiere care au loc în Tureni

Miercuri, 8 septembrie, a apărut Monitorul ediție de Arieș, ediția tipărită cu numărul 303. Iată ce puteți citi în această ediție: 

Nepăsare ucigătoare. Viteza nesăbuită a mai făcut o victimă

Un grav accident de circulație a avut loc vineri, 3 septembrie, în localitatea Tureni pe DN1. Un bărbat de 36 de ani s-a grăbit să facă un viraj la stânga spre localitatea Tureni, în timp ce altul cu o viteză mult peste limita legală circula pe drumul cu prioritate. Coliziunea dintre cei doi a dus la moartea unuia dintre șoferi. Șoferul care care circula pe drumul prioritar a ajuns la spital. Cine se face responsabil de aceste tragedii care au loc frecvent în Tureni și care este istoricul încercărilor de a le pune capăt.

Comuna Cătina din Cluj intră în scenariul roșu

Instituția Prefectului Cluj a anunțat că localitatea Cătina a ajuns la o rata a incidenței CoViD-19 de 4,19 cazuri la mia de locuitori și că aceasta intră în scenariul roșu de funcționare.

Toamna va aduce masca în exterior și limitarea libertății de mișcare

Profesorul UBB de sănătate publică Răzvan Cherecheș a vorbit despre posibilitatea ca odată cu valul 4 de CoViD-19 să revină restricţiile. El crede că numărul cazurilor va continua să crească.

Lucrările la podul peste Arieș sunt transmise live

Lucrările de construcție la podul peste Arieș sunt transmise live. Primăria Turda a amplasat o cameră de supraveghere în zonă, iar cetățenii pot urmări cum se desfășoară lucrările, pe YouTube.

Ce se întâmplă dacă un elev are simptome de CoViD-19?

În cazul apariției unui caz de infectare cu CoViD-19 într-o clasă, elevii vor continua cursurile online timp de 14 zile, cu excepția celor vaccinați sau trecuți prin boală din clasele VII-XII, care vor putea merge în continuare la școală.

Ajută copiii bolnavi să beneficieze de tratamente în străinătate!

Cumperi, scanezi și votezi Asociația Blondie. Aceasta este o campanie socială în sprijinul Asociației Blondie, sprijinită gratuit de Monitorul de Cluj. O campanie socială realizată de Profi România vine în ajutorul asociațiilor din țară, donând la final 1.500.000 lei.

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Că și cuvântul ăsta, iertare, prea l-am făcut praf, l-am eviscerat și l-am umplut ca pe gogoșari, etimologie regresivă, asta am făcut. „L-am iertat, părinte, l-am iertat, viaţa merge înainte!”